Thursday, 8 March 2012

Recoltarea celulelor stem la nastere, intre mit si adevar. Duminica, la "Romania, te iubesc!"

stirileprotv.ro Tentati de ideea ca isi cumpara sanatatea copiilor, majoritatea parintilor care decid sa conserve sangele ombilical fac eforturi serioase sa plateasca sume ce ajung si pana la 1.000 de euro.

 

Asa se face ca afacerile celor care se ocupa cu recoltarea au inflorit anual, ajungand astazi la cifre de afaceri de milioane de euro.

Duminica, 11 martie, de la 18:00, la Romania, te iubesc!, corespondentul Stirilor ProTV, Paula Herlo, prezinta un reportaj despre febra care a cuprins romanii: recoltarea de celule stem.

„Suntem de trei ori mai multi decat media europeana”, declara Paula Herlo, „Unii fac imprumuturi la banci pentru a stoca celulele stem prelevate din sangele ombilical, insa putini sunt cei care stiu la ce folosesc”, a continuat ea.

Si mai putini sunt cei care le vor folosi vreodata, deoarece specialistii spun ca sansele ca ele sa fie utilizate intr-o viata de om sunt de doar 0,001%. Tocmai de aceea, in tarile civilizate ele sunt depozitate in banci publice, pentru ca bolnavii sa aiba acces la ele.

„La noi e invers: avem 8 banci private si niciuna publica”, a declarat laureata premiului Emmy. „Nu neaga nimeni eficienta celulelor stem, fiind dovedit ca sunt eficiente in tratarea bolilor grave de sange, insa oamenii trebuie sa afle pentru ce dau banii”, este de parere realizatoarea anchetei difuzata duminica de la ora 18:00 la Romania, te iubesc!, pe ProTV, voyo.ro si m.stirileprotv.ro.

Asteptam opinia ta despre acest subiect - comenteaza mai jos si pe facebook.com/RoTeIubesc.

No comments:

Post a Comment